Pe scurt
„Mă simt grasă” apare în anumite zile și lipsește în altele, deși corpul rămâne același. E o etichetă pusă peste altceva: o stare emoțională sau o senzație fizică reală care aduce corpul în prim-plan. Planurile de mâncare și de sală care pornesc de aici cad, pentru că răspund la altă întrebare. Primul pas e vocabularul, un nume pentru emoție și un loc în corp unde o simți.
La 8 dimineața mi-am pus o rochie și mi-a plăcut cum arăt..
La 12, în liftul cu oglinzi de la birou, aceeași rochie nu-mi mai plăcea deloc. Mă enerva: „ce praf arăt, mă simt varză, mă simt naspa”.
Și din enervarea aia mi-a venit imediat un plan. Că trebuie să adaug ceva la antrenamentul de seară, că poate ar fi cazul să mă apuc și de alergat sau să renunț la zahar.
Între cele două momente, corpul meu nu se schimbase cu nimic. Aceeași greutate, aceeași talie, aceeași rochie. Se schimbase o ședință de trei ore în care spusesem ceva de 3 ori și nu mă auzise nimeni.
Mi-a luat ani să înțeleg ce se întâmplase în liftul ăla. Nu simțeam nimic despre corpul meu. Eram furioasă. Doar că furioasă nu era un cuvânt pe care să-l am la îndemână, să l am în vocabular, iar oglinda aia mare era chiar acolo, în față.
De ce vorbim despre corp când, de fapt, simțim altceva
Am petrecut 20 de ani în corporație și am stat în toate tipurile de birouri care există. Dacă ar fi să adun tot ce am auzit pe holuri, la cafea, în lifturi și în bucătăriile de la etaj, aș avea o singură propoziție, spusă în o mie de variante: ceva despre corp.
Nu am auzit aproape niciodată pe cineva spunând că e trist sau furios. Sau, apropo, fericit.
Am auzit, în schimb, zilnic, că cineva e praf, că e varză, că s-a îngrășat, că arată groaznic, că trebuie să se apuce de sală sau să nu mai mănânce.
Și nu ascundea nimeni nimic. Nu aveam cuvântul, vocabularul, aveam doar limbaj despre corp.
E o limbă întreagă, cu vocabular și cu reguli. Eu îi zic „corporeză”. O vorbim, o înțelegem, și nu ne-a învățat-o nimeni.
Câte cuvinte ai pentru ce simți?
Acum câțiva ani am dat peste roata emoțiilor și, înainte să mă uit la ea, am făcut un exercițiu prostesc. Mi-am propus ca timp de un minut să scriu pe hârtie toate cuvintele pe care le știam pentru ce simt.
Au fost nouă cuvinte.
Aveam atunci aproape 13 ani de training și de facilitare, sute de ore de conversații despre oameni, și nouă cuvinte despre cum mă pot simți eu. Am rămas cu foaia aia în față mai mult decât aș vrea să recunosc.
Apoi am întors pagina și am scris tot ce știam despre corpul meu. Ce nu-mi place, ce aș schimba, ce mi-am propus, ce am amânat. am scris toată pagina.
Cam asta explică ce se întâmplă în lift. Când ai nouă cuvinte pentru tot ce simți și o pagină întreagă pentru cum arăți, e destul de clar care limbă iese prima.
Iar din toată limba asta, o propoziție o aud în aproape fiecare sesiune.
Mă simt grasă. Mă simt gras.
De la femei și de la bărbați, de la oameni de toate mărimile. Despre ea e tot ce urmează.
1,63 nu doare niciodată
Nu te-ai certat cu o colegă și ai ieșit de acolo simțindu-te de 1,63 m. Nu ai închis un apel cu un client și ai rămas cu senzația că ești grupa AB negativ. Nu ai ieșit dintr-o ședință simțindu-te mărimea 40 la pantof.
Toate sunt măsurători. Le știi pentru că le-a măsurat cineva și ți le-a spus, cu o ruletă, un cântar, o etichetă. Și de atunci stau acolo, în buletin sau în analize, fără să se amestece în ziua ta.
Ce simți din interior arată altfel. Foame. Sațietate. Căldură. Oboseală. Greutate în piept. Alea vin dinăuntru și nu au nevoie de nimeni să le confirme. Nu ai nevoie de oglindă ca să știi că ți-e foame.
Și „gras” tot din afară a venit, tot cu un cântar și cu ochii altora. Doar că la restul măsurătorilor discuția se termină în clipa în care ai aflat numărul. La asta, abia atunci începe. poate fi masurătoare și etichetă în același timp.
Nimeni nu ți-a spus vreodată, cu grijă și cu dragoste, la masă, că ai 1,63 m și că poate ar fi cazul să faci ceva.
Fix asta îl face cel mai bun cuvânt din limbă pentru cărat emoții. Are formă de fapt, deci nu-l poate contesta nimeni, nici măcar tu. Și vine cu o listă de sarcini atașată, deci îți dă imediat ceva de făcut cu ce simți.
Mai ajută și gramatica. „Mă simt grasă/gras” are exact aceeași construcție ca „mă simt tristă/trist”. Același verb, aceeași formă, aceeași intonație. Sună a emoție, deci trebuie să fie una, iaremoțiile nu se contestă.
Ce s-a schimbat în patru ore
Dacă propoziția din lift ar fi fost despre corpul meu, ar fi trebuit să fie acolo și la 8 dimineața. Un corp nu se schimbă în 4 ore. Starea, da, de câteva ori pe zi.
Christopher Fairburn, de la Oxford, a observat asta la pacienții lui și a făcut din ea o țintă separată în terapie. Senzația urcă și coboară în aceeași zi, uneori de mai multe ori, în timp ce corpul stă pe loc. Când s-a uitat la ce o declanșează, a găsit două lucruri.
Unul e o stare emoțională. Un client care ți-a vorbit urât și n-ai avut ce să-i răspunzi. Un telefon de la grădiniță, cu vocea aia care te ia pe nepregătite. Colegul care iar a dat drumul la aer, a treia oară, și tu iar n-ai zis nimic. Nu trebuie nici măcar să fii la birou: închizi Zoomul, casa e brusc tăcută, treci prin baie și acolo e oglinda.
Al doilea e cel pe care nu-l scrie nimeni. O senzație fizică perfect reală, care îți aduce corpul în prim-plan. Sațietatea de după prânz. Balonarea. Cureaua care te strânge după 6 ore pe scaun. Transpirația într-o sală supraîncălzită.
Cea mai mare parte a zilei, corpul stă în fundal. Apoi ceva îl aduce în față, iar dacă ai exersat ani de zile să te evaluezi, simplul fapt că îl simți se citește ca informație despre cât e de mult din el. Corpul face exact ce trebuie, semnalul e corect, doar dicționarul e sărac.
Ca să fie clar: nu vorbesc despre mărimea nimănui. Vorbesc despre o propoziție care apare în anumite zile și lipsește în altele, în timp ce corpul din propoziție rămâne exact același.
În sesiuni, „mă simt grasă” iese aproape de fiecare dată tradusă altfel.
Nu mi-am luat nicio pauză azi. N-am spus „nu” de 3 săptămâni. Nu mă simt în siguranță în echipa asta. N-am o relație bună cu mișcarea. Nici cu mâncarea. Nici cu emoțiile mele. I-am pus pe toți înaintea mea, iar acum e 6 seara și simt un gol. Merit și eu ceva bun, după cât am muncit azi.
Propozițiile astea nu le-a spus nimeni cu voce tare. Dar există, sunt adevărate, și au nevoie undeva să se ducă. Iar singurul cuvânt la îndemână era despre corp.
La bărbați propoziția sună la fel, doar că se termină în altă parte. „Sunt praf. M-am lăsat. Trebuie să mă apuc de sală”. Aceeași ședință, aceeași seară, doar că planul e cu alergat, nu cu mâncat ca la majoritatea femeilor.
Pe mine nu m-a învățat nimeni limbajul emoțiilor. Nici la școală, nici acasă. Am crescut cu „lasă că trece”, „nu-i nimic”, „ce, iar te-ai supărat?”, toate spuse cu cea mai bună intenție, de oameni care nici ei nu primiseră vocabularul de nicăieri. Bănuiesc că nici pe tine.
De ce nu ține niciun plan
Când starea devine „mă simt grasă”, planul care urmează va fi despre corp. Mai puțină mâncare, „de luni mă apuc serios”, mai atent cu zahărul, mai multă sală. Iar planul chiar face ceva pentru câteva zile. Aduce ordine, control, senzația că te ocupi în sfârșit de tine.
Doar că ședința de mâine e la fel, colegul dă drumul la aer și mâine. Pauza pe care n-ai luat-o azi n-o iei nici săptămâna viitoare. Nimic din ce a pornit propoziția în lift nu s-a mișcat prea mult, pentru că nimeni nu s-a uitat acolo. Nici măcar tu.
Așa că se întorc toate, cum se întorc lucrurile de care nu s-a ocupat nimeni. Doar că acum te găsesc și obosită, și flămândă. Planul cade. Iar căderea aduce vinovăție și rusine și alte emoții care se traducu iar în același fraza, clar ceva despre corp, care cere iar același plan.
Bucla se învârte pentru că un răspuns corect la o întrebare greșită nu rezolvă nimic.
De ce și complimentele despre corp lasă un gust ciudat
Partea pe care am observat-o cel mai târziu e că nu doar primim în limba asta, ci și emitem în ea.
Vrei să-i spui cuiva că pare fericit și îi spui că a slăbit. Vrei să-i spui unei proaspete mame că e o mamă bună și îi spui că nici nu se cunoaște că a născut. Vrei să-i spui copilului tău că îl iubești și îi spui ce frumos ar fi dacă ar mai slăbi puțin
Rachel Calogero, psiholog social, a luat 220 de femei tinere și le-a întrebat despre comentariile pe care le primesc despre corpul lor. Cât de des vin și cât de tare le impactează. Nu frecvența comentariilor conta, ci impactul lor.
Și conta la fel, indiferent dacă erau critici sau complimente. Pentru că amândouă spun același lucru pe dedesubt: cineva se uită la tine și ține scorul.
De asta un compliment despre corp se simte bine trei secunde și ciudat trei ore. Tot o notă e. Doar că ai luat una bună.
Nu-ți spun să renunți la complimente. Îți spun să le amesteci. Spune-i cuiva că e liniște lângă el, că întrebarea pe care ți-a pus-o era exact ce-ți trebuia, că te bucuri să-l vezi. Atât.
Primul pas e un semn de întrebare
Nu îți cer să mănânci altfel. Nicăieri mai sus nu apare vreo recomandare despre asta.
Îți propun un singur lucru: pune semnul întrebării acolo unde era punctul.
„Mă simt grasă.” devine „Mă simt grasă?”
Apoi trei întrebări care încap oriunde, inclusiv într-un lift. La ce oră s-a întâmplat? Ce am simțit în corp în ultima jumătate de oră? Și ce făceai înaintede asta?
Iar ca să dai un nume la ce găsești, ai nevoie de nume. Caută roata emoțiilor, e la o căutare distanță. Fă și tu minutul ăla pe care ți-am spus mai sus că l-am parcurs și eu, înainte să te uiți la ea. Nu e un test pe care îl pici, e doar felul cel mai rapid de a vedea cu ce vocabular ai plecat la drum.
Apoi alege un cuvânt de pe roată. Nu trebuie să fie cel corect din prima. Și vezi unde îl simți în corp: în gât, în piept, în stomac, în umeri.
Azi nu vorbim despre ce faci cu emoția după ce o găsești. Ăla e alt articol și e mai lung. Azi doar primul pas: un nume și un loc în corp.
Dacă recunoști bucla și vrei să lucrezi la ea, exact asta fac în sesiuni individuale. Începem cu vocabularul, pentru că fără el toate celelalte soluții răspund la întrebarea greșită.
Ce ți-ai spus azi despre corpul tău, care era de fapt despre ce simțeai?
De obicei înseamnă altceva. Propoziția apare când o stare emoțională sau o senzație fizică reală aduce corpul în prim-plan, iar singurul cuvânt la îndemână e despre corp. În sesiuni se traduce aproape de fiecare dată în ceva de tipul „nu mi-am luat nicio pauză azi” sau „n-am spus nu de trei săptămâni”.
Pentru că se schimbă starea, nu corpul. Un corp nu se modifică în patru ore. Senzația urcă și coboară de câteva ori pe zi, în funcție de ce ți s-a întâmplat și de ce simți fizic în momentul ăla.
Are gramatica unei emoții, are aceeași construcție ca „mă simt tristă” sau „furioasă” , și de asta trece neverificată. Funcționează ca o etichetă pusă peste ce simți, care vine cu o listă de sarcini atașată.
Două lucruri. O stare emoțională, cum ar fi o ședință în care nu te-a auzit nimeni sau un telefon care te ia pe nepregătite. Și o senzație fizică perfect reală care îți aduce corpul în atenție: sațietatea de după prânz, balonarea, cureaua care te strânge după șase ore pe scaun.
Pentru că nimic din ce a declanșat propoziția nu se mișcă. Ședința de mâine e la fel, pauza pe care n-ai luat-o azi n-o iei nici săptămâna viitoare. Planul cade, căderea aduce vinovăție, iar vinovăția se traduce iar în ceva despre corp.
Pui semnul întrebării unde era punctul. Apoi trei întrebări: la ce oră s-a întâmplat, ce ai simțit în corp în ultima jumătate de oră și ce făceai înainte de asta. Apoi cauți un cuvânt pe roata emoțiilor și vezi unde îl simți: în gât, în piept, în stomac, în umeri.
Spune-i altceva decât despre corp. Că e liniște lângă el, că întrebarea pe care ți-a pus-o era exact ce-ți trebuia, că te bucuri să-l vezi. Complimentele despre corp se simt bine trei secunde și ciudat trei ore, pentru că rămân tot o notă.
Raluca Roșca Alecu lucrează individual pe relația cu mâncarea, cu emoțiile și cu corpul, prin metoda ACCA: autocunoaștere, autocompasiune, claritate și acțiune conștientă. Se începe cu vocabularul emoțional, pentru că fără el orice plan alimentar răspunde la întrebarea greșită. Prima ședință de 45 de minute e gratuită.
Surse
Fairburn, C. G. (2008). Cognitive Behavior Therapy and Eating Disorders. Guilford Press. Prezentare accesibilă a conceptului, semnată de Riccardo Dalle Grave.
https://www.psychologytoday.com/us/blog/eating-disorders-the-facts/202008/the-role-feeling-fat-in-eating-disorders
Calogero, R. M., Herbozo, S., Thompson, J. K. (2009). Complimentary Weightism: The Potential Costs of Appearance-Related Commentary for Women’s Self-Objectification. Psychology of Women Quarterly, 33, 120-132.
https://journals.sagepub.com/doi/10.1111/j.1471-6402.2008.01479.x
Hill, M. L. et al. (2024). Testing „Feeling Fat” as a Mediator of the Longitudinal Relationship Between Negative Emotions and Eating Disorder Behaviors. International Journal of Eating Disorders.
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/eat.24270
Newsletter Raluca Roșca Alecu
Raluca Roșca Alecu trimite resurse practice despre mâncatul emoțional, relația cu corpul și comportamentele alimentare. Fără diete, fără reguli stricte, doar idei de optimizare care chiar funcționează în viața reală. Un email pe săptămână despre claritate, despre ce se întâmplă dincolo de comportamentele alimentare și cum începi să ai o relație mai bună cu tine.
Raluca Roşca Alecu
expert în comportamente alimentare
Lucrez cu femei pe relația cu mâncarea, emoțiile și corpul prin metoda ACCA: Autocunoaștere, Auto-compasiune, Claritate și Acțiune conștientă.
Nu primești un plan alimentar, o listă de alimente interzise sau un program de 30 de zile. Primești înțelegerea clară a ce se întâmplă în cazul tău specific și strategii concrete care se potrivesc vieții tale reale.
Lucrez pe patru direcții simultan pentru că relația cu mâncarea nu e doar despre mâncare: restructurăm credințele care sabotează progresul, lucrăm cu emoțiile care declanșează mâncatul emoţional, construim comportamente noi care funcționează în viața ta reală și înveți să îți asculți și respecți corpul în loc să îl forțezi.
Dacă după ce ai citit articolul ăsta simți că te regăsești în mai multe scenarii și vrei să înțelegi exact ce se întâmplă în cazul tău, hai să vorbim.
Scrie-mi pe contact@ralucaalecu.ro sau pe Whatsapp la +40744448060 și cere-mi detalii despre cum lucrez sau hai să ne auzim 5 minute la telefon.
