Ciugulesc toată ziua. De ce?

Cred că multe dintre noi facem asta fără să ne dăm seama.

Cu o mână speli un vas sau tai ceva, cu cealaltă duci la gură o bucată rămasă.

Guști din oală de câteva ori cât gătești, până nu-ți mai e foame când te așezi, dacă te mai așezi.

Strângi masa și mănânci de pe farfuria copilului fix când o duci la spălat, că doar n-o arunci.

La birou ai mereu ceva lângă tastatură, niște alune, o ciocolată, și dispare fără s-o simți.

Iei un biscuit de pe platoul de la ședință, apoi încă unul, fără să bagi de seamă când. Seara deschizi frigiderul, iei o gură direct din caserolă, închizi, și peste zece minute iar.

Zici că nu prea mănânci, că doar ciuguleşti ceva. Și totuși, seara, nu prea știi ce ai mâncat toată ziua, dar nici cu adevărat flămândă n-ai fost.

Dacă ți se pare cunoscut, hai să vorbim. Iar dacă nu, poate recunoști pe cineva drag. Pentru că întrebarea din spate rar și-o pune cineva:

Ciugulesc toată ziua. De ce?

Ce se întâmplă în corp când ciugulești fără mese

Prima parte a răspunsului e chiar în corpul tău, și n-are legătură cu voința.

Corpul are nevoie să știe la ce să se aștepte. Când nu-i dai mese la ore cât de cât fixe, nu știe când vine următoarea, așa că se pune în alertă și îți cere mereu câte ceva, ca o rezervă. Sari peste micul dejun, amâni prânzul, și pe la patru te trezești ronțăind orice prinzi. Corpul tău a rămas fără un ritm pe care să se bazeze și încearcă să se descurce cum poate.

Și acum stai să-ți spun ce se petrece mai adânc, în corp, pentru că fix asta te ajută să schimbi ceva.

Ai doi hormoni care se ocupă de foame. Unul, grelina, e cel care îți pornește foamea, îți spune mănâncă. Celălalt, leptina, e cel care îți spune gata, m-am săturat.

Cât timp mănânci la ore cât de cât regulate, cei doi se echilibrează frumos, ca un termostat. Dar când mănânci alandala, câte o gură în trecere, fără mese adevărate, termostatul o ia razna. Foamea rămâne pornită mai mult decât trebuie, iar sațietatea se aude tot mai slab. Și uite așa rămâi cu o foame care nu se stinge, oricât ai ronțăi.

Apoi mai e ce anume ciugulești. De obicei ceva dulce sau făinos, un biscuit, un colț de pâine. Gândește-te ce simți după. În primele minute te înviorezi, ai un pic de energie, parcă te-ai trezit. Dar trece repede, și peste o jumătate de oră ești mai moleșită decât înainte, iar corpul îți cere iar ceva dulce, ca să te ridice din nou. Așa se face un cerc care se învârte singur, o gură dulce te ține trează un pic, apoi te lasă jos, apoi ceri alta. Fix asta e prăbușeala de la ora patru după-amiaza, când te repezi la ciocolată sau la o cafea cu ceva dulce.

Dacă în gustarea aia ar fi și ceva cu substanță, o brânză, un ou, niște nuci, n-ai mai avea nici saltul brusc, nici căderea de după. Te-ai ține sătulă și cu energie ore întregi, fără să te mai gândești la mâncare. Asta fac proteina și fibra, îi dau corpului ceva serios de digerat, care ține. Un biscuit singur se termină repede și te lasă exact de unde ai plecat, așa că mănânci întruna și tot flămândă rămâi.

Și mai e o piesă, care explică de ce ciugulitul îngrașă mai ușor, chiar dacă ție ți se pare că mănânci puțin. La fiecare gură de dulce, corpul scoate un hormon, insulina, care strânge zahărul din sânge și îl pune deoparte, în depozite. Dacă ciugulești dulce toată ziua, ai insulina mereu ridicată, deci corpul e ținut aproape non-stop în modul strânge și pune deoparte, în loc de folosește ce ai.

Și peste toate se așază un instinct vechi, de supraviețuire. Un corp care nu primește mese la ore clare nu are de unde ști că mâncarea e sigură și că mai vine. Așa că devine precaut și strânge, pentru orice, în loc să cheltuiască liniștit.

Ce cauți, de fapt, când ciugulești

Mai e un motiv, unul pe care rar îl legăm de mâncare. Uneori gustarea vine din nevoia de pauză.

Nu-ți dai voie să te oprești cinci minute doar așa, ți se pare că pierzi timpul. Dar cu ceva de ronțăit în mână parcă ai voie, că faci ceva, nu stai degeaba. Așa ajunge gustarea să fie singura pauză pe care ți-o iei într-o zi întreagă. Ceea ce cauți e clipa de respiro, iar mâncarea e singura care pare să ți-o dea.

Și mai e viața, care nu te lasă. Ziua ta e ruptă în bucăți de programul altora, de ședințe, de copii, de tot ce trebuie rezolvat. Ciugulești pentru că mănânci în sloturile de timp rămase, după ce toți ceilalți au primit ce le trebuie.

Până aici sunt motivele pe care le vezi. Dedesubt e unul mai greu.

Nu-ți pui o farfurie a ta pentru că a te așeza cere ceva ce nu prea ai. Timp doar al tău și convingerea că meriți să-l iei.

O masă adevărată ar însemna zece, cincisprezece minute în care nu ești mama nimănui, nu rezolvi nimic, nu ești utilă. Doar stai și te hrănești. Iar dacă valoarea ta a stat mereu în cât de mult ai grijă de ceilalți, momentul ăla pare aproape nepermis, un lux pe care ți-l dai doar dacă mai rămâne timp. Și nu rămâne.

Așa ajungi să mănânci cum trăiești. Din resturi, în fugă, în picioare, în urma tuturor. A sta la masă ar însemna să te pui pe tine prima, măcar o dată pe zi, și asta nu prea ai apucat să înveți.

Ce te costă ciuguleala de toată ziua

Hai să-ți spun și ce ți se întâmplă când mănânci așa. Eu de comportamente mă ocup, iar un comportament nu-l poți schimba până nu vezi limpede ce se petrece în el.

Nu mai știi niciodată cât ai mâncat. Ciuguleala nu se lipește de memorie, așa că seara n-o poți reface. S-a și măsurat, oamenii cred că au mâncat mult mai puțin decât au mâncat de fapt, uneori aproape pe jumătate, tocmai fiindcă bucățile luate din mers nu se înregistrează nicăieri în creier. Gura de lângă aragaz, biscuitul de la ședință, colțul de pâine în trecere, niciuna nu ajunge în socoteala de seară. Chiar nu-ți amintești, de aia ești sigură că n-ai mâncat mult.

Nici reper n-ai. Marginea farfuriei e cea care îți arată cât ai mâncat. Când iei direct din pungă sau din oală, nu se termină nimic în față, poți continua la nesfârșit fără să simți unde ești.

Nu știi nici ce i-ai dat corpului. Ciugulind la întâmplare, n-ai cum să vezi dacă a primit cu ce să funcționeze o zi întreagă adica macronutrienți, in special proteina și fibrele care țin de foame, sau doar niște vârfuri de zahăr care se sting. Rămâne hrănit pe apucate, mereu puțin nemulțumit.

Peste toate stă vina aia fără nume. Te simți vinovată, dar dacă te-ar întreba cineva de ce, n-ai ști ce să răspunzi. N-a fost niciun episod, nicio masă mare, doar ai ronțăit. De-aia e greu, fiindcă nu te poți împăca cu ceva ce nici nu poți numi.

Iar pe drum se pierde și legătura cu corpul tău. Ajungi să nu mai știi când ți-e foame cu adevărat și când ești sătulă, fiindcă termostatul despre care ți-am spus la început s-a dereglat de la atâta ciugulit fără ritm.

Nu am nimic cu gustările, ba chiar îmi plac, am și eu cam două pe zi. Doar că le aleg eu, le cumpăr eu, și știu ce-mi aduc și cum întregesc ce am mâncat în ziua aia. Mi le dau cu gând, alese să-i completeze corpului ce-i lipsește.

O masă a ta nu o iei de la nimeni, nici de la copil, nici de la job. Un rezervor gol nu are din ce hrăni pe nimeni. Cincisprezece minute în care te așezi te țin în stare să mai ai din ce da.

Nu-ți cer să renunți la nimic și nu-ți dau azi o listă de reguli, știu prea bine că fix aia n-ai cum s-o aplici acum.

E vorba să treci, încet, de la ciuguleala pe care nici n-o observi, la mâncarea pe care ți-o alegi. Cum arată asta pentru tine, cu programul tău, cu copiii, cu jobul, cu cât timp ai de fapt, exact asta găsim împreună in sesiuni. Se poate, pornind de la viața pe care o ai acum, așa cum e.

Iar pentru azi, un singur lucru, și nici măcar de făcut, doar de observat. Data viitoare când te trezești ciugulind în picioare, oprește-te o clipă și întreabă-te când te-ai așezat ultima oară să mănânci ceva care era doar al tău. Fără să te cerți, doar vezi.

Tu unde ciugulești cel mai des, acasă, la birou, sau seara în fața frigiderului?

Întrebări frecvente

Resurse

Klok, M. D., Jakobsdottir, S., & Drent, M. L. (2007). The role of leptin and ghrelin in the regulation of food intake and body weight in humans: a review. Obesity Reviews, 8(1), 21-34. https://doi.org/10.1111/j.1467-789X.2006.00270.x

Robinson, E., et al. (2013). Eating attentively: a systematic review and meta-analysis of the effect of food intake memory and awareness on eating. The American Journal of Clinical Nutrition, 97(4), 728-742. https://doi.org/10.3945/ajcn.112.045245

Newsletter Raluca Roșca Alecu

Raluca Roșca Alecu trimite resurse practice despre mâncatul emoțional, relația cu corpul și comportamentele alimentare. Fără diete, fără reguli stricte, doar idei de optimizare care chiar funcționează în viața reală. Un email pe săptămână despre claritate, despre ce se întâmplă dincolo de comportamentele alimentare și cum începi să ai o relație mai bună cu tine.