Eram peste tot, dar nu eram nicăieri.
La masă cu prietenii când se organizau pentru o vacanță, râdeau, se entuziasmau, iar eu calculam în cap dacă o să aducă desert. La sală, o oră de cycling petrecută toată gândindu-mă la ce mănânc după. Acasă seara, după ce mâncasem deja, tot în cap cu regretul și cu planul pentru a doua zi. Sistemul meu nervos pur și simplu nu știa să se oprească.
Zilele trecute, o clientă m-a întrebat care a fost primul beneficiu real pe care l-am simțit când am început să lucrez pe relația mea cu mâncarea. Nu se aștepta la răspunsul meu.
Nu i-am zis că am slăbit și nici că mănânc mai sănătos. I-am zis că am câștigat prezență.
Asta e și prima chestie pe care mi-o spun aproape toți oamenii cu care lucrez: „Raluca, mă gândesc la mâncare tot timpul. Pur și simplu nu mă pot opri.”
Și când simți că nu te poți opri, primul instinct e să strângi șurubul. Să pui și mai mult control, și mai multă disciplină.
Vreau să fiu clară de la început: disciplina funcționează. În carieră, în proiecte, în tot ce cere consecvență și efort susținut, dă rezultate. Vorbesc aici despre ce se întâmplă când disciplina devine singurul instrument pe care îl folosești în relația cu mâncarea, și despre costurile pe care le lasă în urmă și pe care nimeni nu le menționează.
Primul cost: hipervigilența care îți fură prezența
Gândul constant despre mâncare care nu te lasă să fii prezentă nicăieri. Te duci la o nuntă și în loc să te bucuri de seară, calculezi în cap ce poți să mănânci și ce nu. Ești la o ședință importantă și jumătate din atenție e la ce mănânci la prânz. Ajungi acasă seara și deși ai mâncat, tot te gândești la mâncare, fie cu vinovăție, fie cu planuri pentru a doua zi.
Cercetarea din Psychological Bulletin arată că cu cât restricționezi mai mult, cu atât mâncarea îți domină gândurile. E un mecanism neurologic, fără legătură cu caracterul tău.
Daniel Wegner, psiholog la Harvard, a numit fenomenul Ironic Process Theory: cu cât îți spui mai tare să nu te gândești la ceva, cu atât te gândești mai mult. Oamenii care încearcă să suprime gândurile despre mâncare raportează mai multe gânduri despre ea după tentativa de suprimare. Soluția produce problema.
Știu că unii oameni monitorizează ce mănâncă și nu se recunosc în descrierea asta. Există o diferență reală între a fi conștientă de ce mănânci fără judecată și fără liste de interzise, și monitorizarea ca restricție, unde fiecare abatere e un eșec. Prima poate fi utilă. A doua produce exact ce am descris.
Al doilea și al treilea cost: dieta cu alt nume și moralizarea fiecărei mese
Disciplina restrictivă devine la un moment dat o dietă cu alt nume. Sună mai bine, mai matur. Dar dacă rezultatul e că nu mănânci anumite alimente, te simți vinovată când ieși din plan, corpul tău nu e interesat de etichetă. Produce aceeași reacție de revoltă, același ciclu. Te ții o săptămână, vine o zi grea, cazi, și o iei de la capăt. Schimbi numele, nu mecanismul.
Și vine și moralizarea fiecărei alegeri. Mănânci salată la prânz și simți că ești o persoană bună, că ai reușit. Mănânci o prăjitură la o aniversare și vine imediat gândul: am dat-o în bară, mâine o iau de la capăt. Din momentul ăla, mâncarea nu mai e hrană, e un test pe care îl treci sau îl pici în fiecare zi.
Vorbesc despre relația cu mâncarea în intimitate, în capul tău, în momentul în care deschizi frigiderul singură seara după o zi grea. Acolo, mâncarea ar trebui să fie neutră, hrană fără judecată morală. Bucuria unei mese cu familia, tradițiile culinare, plăcerea unui desert bun, astea sunt altceva și nu am nicio problemă cu ele.
Problema e când fiecare alegere alimentară devine un test despre cine ești ca persoană. Mănânci conform planului, ești disciplinată deci ai valoare, mănânci altceva și ești praf. Încărcătura asta e una dintre sursele principale ale conflictului interior și ale ciclului vinovăție-compensare.
Al patrulea cost: deconectarea de propriul corp
Oamenii care trăiesc după reguli alimentare stricte înlocuiesc treptat semnalele naturale de foame și sațietate cu reguli externe. Mănânci conform regulii, te oprești conform regulii. Și după suficient timp nu mai știi să faci diferența dintre foame reală și foame din obicei sau emoție. Mănânci la prânz pentru că e ora 13, nu pentru că ți-e foame. Te oprești pentru că ai terminat porția, nu pentru că ești sătulă. Corpul îți vorbește, tu ai încetat să îl asculți.
Recunosc asta imediat la oamenii cu care lucrez. Femeia care stă într-o ședință importantă și jumătate din cap e la ce mănâncă la prânz. Cel care merge la o petrecere și calculează tot ce bagă în gură în loc să fie acolo. Omul care se trezește dimineața și primul gând e despre mâncare.
Când aceste costuri scad, prima schimbare pe care o observă nu e legată de mâncare. E că sunt cu adevărat prezenți, în conversații, la masă cu familia, în ziua lor.
Fă un exercițiu de sinceritate de un minut, chiar acum, în timp ce citești.
Uită-te la ultimele tale 24 de ore și răspunde-ți pe bune la o singură chestie: dacă mâine ar dispărea complet din capul tău toate regulile, calculele, vinovăția de după o prăjitură și frica de a nu da în bară, ce ai pune înapoi în spațiul ăla liber?
Câtă prezență ai recâștiga la masă cu prietenii, câtă atenție ai avea la muncă și cum s-ar simți să mănânci pur și simplu fără să mai vezi fiecare masă ca pe un test pe care îl treci sau îl pici?
Dacă spațiul ăla eliberat ți se pare uriaș, înseamnă că abia acum vezi prețul real pe care îl plătești zi de zi.
Acolo, în spațiul ăla liber, e de fapt viața ta. Relația cu mâncarea nu se repară strângând și mai tare șurubul, ci învățând să îți auzi din nou corpul dincolo de tot zgomotul regulilor.
Newsletter Raluca Roșca Alecu
Raluca Roșca Alecu trimite resurse practice despre mâncatul emoțional, relația cu corpul și comportamentele alimentare. Fără diete, fără reguli stricte, doar idei de optimizare care chiar funcționează în viața reală. Un email pe săptămână despre claritate, despre ce se întâmplă dincolo de comportamentele alimentare și cum începi să ai o relație mai bună cu tine.
Întrebări frecvente despre costurile disciplinei în relația cu mâncarea
E un mecanism neurologic documentat, nu un semn că ceva e în neregulă cu tine. Daniel Wegner de la Harvard a demonstrat prin Ironic Process Theory că suprimarea unui gând îl amplifică. Cu cât îți interzici mai tare să te gândești la ceva, cu atât creierul revine mai frecvent acolo. Restricția produce exact gândul pe care vrei să îl eviți.
Conștiința fără judecată înseamnă să știi ce mănânci fără ca asta să devină un test sau să genereze vinovăție. Monitorizarea ca restricție înseamnă că orice abatere de la plan e un eșec. Prima poate fi utilă. A doua produce ciclul de vinovăție și compensare pe care îl știi deja.
Pentru că undeva pe drum, mâncarea a căpătat o încărcătură morală. Mănânci conform planului și ești o persoană bună. Mănânci altceva și ești praf. Această moralizare a alegerilor alimentare e una dintre sursele principale ale conflictului interior. Relația sănătoasă cu mâncarea înseamnă că mâncarea e neutră, hrană, nu test de caracter.
Prin reducerea treptată a regulilor externe și reînvățarea semnalelor interne ale corpului. E un proces, nu o decizie de o zi. Lucrul pe care îl fac cu oamenii în coaching pornește exact de aici: să reaudă corpul dincolo de zgomotul regulilor și al judecăților acumulate în timp.
Metoda ACCA, dezvoltată de Raluca Roșca Alecu, lucrează pe patru direcții simultan: Autocunoaștere, Auto-compasiune, Claritate și Acțiune conștientă. Pornește de la premisa că relația cu mâncarea nu e doar despre mâncare, e despre emoții, credințe, identitate și comportamente formate în timp. Schimbarea durabilă vine din înțelegerea acestor straturi, nu din planuri și reguli noi.
Când informațiile le ai de mult dar ciclul continuă. Când relația cu mâncarea îți ocupă spațiu mental disproporționat față de restul vieții. Când prezența ta în propria viață e afectată de calculele și grijile legate de mâncare. Acestea sunt semnale clare că e nevoie de mai mult decât informație.
Referințe
Wegner, D. M. (1994). Ironic processes of mental control. Psychological Review, 101(1), 34-52. https://psycnet.apa.org/record/1994-27284-001
Polivy, J. & Herman, C. P. (1985). Dieting and binging: A causal analysis. American Psychologist, 40(2), 193-201.
Raluca Roșca Alecu, Metoda ACCA: https://ralucaalecu.ro/metoda/
Raluca Roşca Alecu
expert în comportamente alimentare
Lucrez cu femei pe relația cu mâncarea, emoțiile și corpul prin metoda ACCA: Autocunoaștere, Auto-compasiune, Claritate și Acțiune conștientă.
Nu primești un plan alimentar, o listă de alimente interzise sau un program de 30 de zile. Primești înțelegerea clară a ce se întâmplă în cazul tău specific și strategii concrete care se potrivesc vieții tale reale.
Lucrez pe patru direcții simultan pentru că relația cu mâncarea nu e doar despre mâncare: restructurăm credințele care sabotează progresul, lucrăm cu emoțiile care declanșează mâncatul emoţional, construim comportamente noi care funcționează în viața ta reală și înveți să îți asculți și respecți corpul în loc să îl forțezi.
Dacă după ce ai citit articolul ăsta simți că te regăsești în mai multe scenarii și vrei să înțelegi exact ce se întâmplă în cazul tău, hai să vorbim.
Scrie-mi pe contact@ralucaalecu.ro sau pe Whatsapp la +40744448060 și cere-mi detalii despre cum lucrez sau hai să ne auzim 5 minute la telefon.
