După o oră de cycling ies simțindu-mă de parcă am câștigat la loto. Puternică, plină de energie, cu tot corpul pornit. Iar când ajung în vestiar și îmi văd fața roșie, transpirată, clar nu e una de poze pe Instagram. Dacă m-aș uita la cum arăt, aș putea pleca dezamăgită. Dar eu mă uit la cum mă simt. Energică, vie, puternică.
Pentru că una e cum arăt și alta e cum mă simt. Și rareori merg împreună.
Fac sport de când mă știu, dar n-a fost mereu așa. Ani de zile m-am mișcat pentru imagine. Aveam un corp pe care îl tratam ca pe un proiect, ceva de îmbunătățit, de modificat, de arătat. Făceam aproape aceleași antrenamente ca acum, doar din cu totul alt loc. Și diferența, deși mișcarea e identică, e uriașă în cum te simți.
Pentru că îți poți privi corpul în două feluri. Ca pe un obiect, o imagine care trebuie să iasă bine. Sau ca pe locul din care îți trăiești viața. Pare o nuanță, dar schimbă tot.
De ce te demotivezi când faci mișcare doar ca să slăbești
Când corpul e un obiect, se întâmplă două lucruri, aproape fără să vrei.
Te compari, fiindcă o imagine se măsoară mereu cu alte imagini, de multe ori nici măcar cu cineva real, ci cu o poză aleasă din o sută, cu lumină bună și unghi studiat. Și îți pierzi motivația, fiindcă un corp ca în poze e aproape imposibil de atins doar din mișcare, așa că în oglindă nu se vede destul de repede și te descurajezi.
Nu e o impresie de-a mea. Cercetătoarele Ivanka Prichard și Marika Tiggemann au arătat, în mai multe studii și mai ales la femei, că cine se mișcă din motive de aspect, ca să slăbească sau să arate altfel, e mai nemulțumit de corpul lui și se lasă mai ușor.
Iar cine se mișcă pentru cum se simte, pentru ce poate corpul, se ține mult mai mult.
Corpul ideal e lent și greu de obținut, așa că duce la dezamăgire, pe când puterea și rezistența se văd clar, de la o dată la alta. Alea te țin.
Și aici intră oglinda, fiindcă vreau să fiu clară, n-am nimic cu ea. Să te uiți conștient la tine, cu blândețe, e un lucru bun. O folosesc și eu la sală, ca să-mi corectez poziția, să fac mișcarea corect, să nu mă accidentez. Atâta timp cât te uiți la mișcare și la formă, e un instrument util.
Se schimbă tot într-un singur moment. Când, după antrenament, te uiți în oglindă ca să cauți rezultatele. Să vezi ce s-a schimbat, câți centimetri, câte kilograme. Pentru că fix alea, schimbările vizibile, vin ultimele și cel mai încet.
Corpul îți dă întâi putere, energie, rezistență, scările urcate fără să gâfâi, somnul mai bun, și abia mult mai târziu ceva vizibil. Așa că dacă tragi linia în oglindă și cauți dovada acolo, cel mai probabil nu găsești nimic încă, și pleci dezamăgită.
Iar de la dezamăgire până la „la ce bun” e un pas, te lași. Sau nemulțumirea rămâne, se face critică, iar corpul nu se simte în siguranță când îl cerți, și cauți să te liniștești cu singurul lucru la îndemână, mâncarea.
Pentru că asta se întâmplă când îți tratezi corpul ca pe o imagine, nu ca pe o relație. Iar el nu e o imagine. E cea mai lungă relație din viața ta, singura care nu se termină niciodată.
Există chiar un cuvânt pentru ce ni se întâmplă acolo, cercetătorii îi spun autoobiectificare, obiceiul de a te privi din afară, ca pe un obiect de evaluat, în loc să te simți din interior.
Și studiile arată ceva interesant, la aceleași femei, locul unde se mișcau conta. Cele care se antrenau în sală se autoobiectificau tot mai mult cu cât mergeau mai des. Cele care se mișcau afară, nu. Mediile pline de oglinzi chiar hrănesc obiceiul de a te uita la tine.
De-asta aleg eu, aproape mereu când pot, să merg cu bicicleta afară. Nu mi-am impus-o, am descoperit că îmi face bine. Afară nu am oglinzi, nu am ce verifica. Doar pedalez. Simt vântul, efortul din picioare, aerul care intră mai adânc, drumul de sub mine. Nu mă uit la mine, sunt în mine. Și aia e cu totul altă relație cu aceeași oră de mișcare.
Ce legătură are felul în care îți privești corpul cu mâncatul de seară
Aici se leagă tot, pentru că mâncatul de seară e ultima verigă dintr-un lanț care începe mult mai devreme, în oglindă.
Te-ai privit ca pe un proiect care nu e destul de bun, te-ai criticat, corpul nu s-a mai simțit în siguranță, și seara cauți să duci emoția aia grea cu singurul lucru la îndemână.
Mâncarea n-a pornit lanțul, e doar felul în care îl închizi. De-asta lupta cu mâncarea, seara, e o luptă cu efectul. Poți avea toată voința din lume la frigider și tot pierzi, fiindcă sursa e mai devreme, în felul în care te-ai privit toată ziua.
De ce faci sport și tot nu se vede nimic
Și aici e ceva ce vreau neapărat să-ți spun. Nu știu de unde am prins toți ideea că, dacă fac mișcare, gata, slăbesc. Ca și cum sportul ar fi butonul care rezolvă tot.
Mișcarea e minunată, dar singură nu face minuni. Ai nevoie și de grijă la ce mănânci, și la cât, dar mai ales la comportamentele care te fac să mănânci mai mult decât îți cere corpul. Nu din foame fizică, ci din foame emoțională, din oboseală, din nemulțumire, din seara grea.
Rezultatele adevărate se văd când toate astea lucrează împreună, nu când te antrenezi zilnic și te miri că „nu se vede nimic”. Poți face sport în fiecare zi și, dacă seara mănânci ca să-ți duci emoțiile, corpul n-are cum să-ți arate ce cauți în oglindă.
Câteva lucruri care m-au ajutat pe mine.
Când te apuci de mișcare, sau te prinzi că vrei să renunți, întreabă-te de ce faci asta. Dacă răspunsul e „ca să arăt altfel”, caută unul mai adevărat. Ca să am energie, ca să dorm mai bine, ca să mă joc cu copilul și să mă ridic ușor.
După ce te-ai mișcat, nu alerga la oglindă. Închide ochii un minut și simte. Inima, căldura, oboseala aia bună. Alea sunt rezultatele, și le ai deja azi.
Și pune-ți alt obiectiv. Cât timp ținta e să scazi câteva kilograme, te măsori mereu pe cântar și în oglindă, fix acolo unde progresul e cel mai lent. Mută ținta pe cât de puternică și de în largul tău te simți. Sună mai puțin spectaculos decât un număr, dar e singurul obiectiv care ține.
Pentru că, până la urmă, nu despre un număr pe cântar e vorba. Numărul ăla nu-ți spune nimic despre cum dormi, câtă energie ai, cum îți vorbești când n-a ieșit ceva. Adevărata schimbare e cine devii pe drum, cât de puțin te mai ataci, cât de mult ajungi să te bazezi pe tine. Aia rămâne cu tine mult după ce orice cifră s-ar fi mișcat sau nu.
Relația cu corpul nu se repară privindu-l mai mult. Se repară trăindu-l. Așa că nu te mișca pentru cum arăți, mișcă-te ca să-ți amintești cum te simți.
Știu că sună simplu spus într-un articol. În realitate e mai greu, mai ales dacă ani de zile te-ai privit ca pe un proiect și ai ajuns să te liniștești cu mâncarea fără să-ți dai seama. Nu se schimbă dintr-un text, și nici nu trebuie să te descurci singură.
Dacă faci mișcare, ai grijă la mâncare și tot simți că ceva nu se leagă, foarte probabil piesa care lipsește nu e nici sportul, nici dieta, ci comportamentele din spate, felul în care ajungi să mănânci fără să-ți fie foame. Exact acolo lucrez eu, în sesiunile individuale. Fără planuri alimentare și fără să-ți spun cum să arăți.
Ne uităm împreună la ce se întâmplă între felul în care te tratezi și felul în care mănânci, și la cum să-ți liniștești corpul și altfel decât cu mâncare. Scrie-mi, și vedem de unde pornim.
Întrebări frecvente
Mișcarea ajută la stres și la dispoziție, dar nu rezolvă singură mâncatul emoțional. Dacă seara mănânci ca să-ți duci emoțiile, poți face sport zilnic și tot să te simți blocată. Partea care schimbă lucrurile e ce se întâmplă cu emoțiile și comportamentele din spatele mâncatului.
Corpul îți dă întâi putere, energie, somn mai bun și rezistență. Schimbările vizibile vin ultimele și cel mai încet. Dacă te uiți în oglindă imediat după antrenament ca să cauți dovada, cel mai probabil nu o găsești încă și pleci dezamăgită.
Cântarul măsoară fix acolo unde progresul e cel mai lent, așa că te descurajează repede. Nu-ți spune nimic despre energie, somn sau felul în care îți vorbești. O țintă mai utilă e cât de puternică și de în largul tău te simți.
Da, pentru multe femei contează. Studiile lui Prichard și Tiggemann arată că, la sală, unde sunt oglinzi peste tot, femeile tind să se autoobiectifice tot mai mult cu cât merg mai des. Afară, unde nu ai ce verifica, obiceiul ăsta nu apare la fel. Dacă te prinzi că la sală te uiți mult la tine, mișcarea în aer liber poate fi mai blândă cu relația ta cu corpul.
E obiceiul de a te privi din afară, ca pe un obiect de evaluat, în loc să te simți din interior. Practic te uiți la tine cum te-ar vedea altcineva și îți monitorizezi constant aspectul. Cu cât faci asta mai des, cu atât ești mai nemulțumită de corpul tău.
De multe ori mâncatul de seară e ultima verigă a unei zile în care te-ai criticat și te-ai privit ca pe un proiect care nu e destul de bun. Corpul nu se simte în siguranță când îl cerți, iar seara cauți să te liniștești cu ce ai la îndemână. Lupta cu mâncarea la frigider e lupta cu efectul, sursa e mai devreme.
Resurse și referințe
Prichard, I., & Tiggemann, M. (2008). Relations among exercise type, self-objectification, and body image in the fitness centre environment: The role of reasons for exercise. Psychology of Sport and Exercise, 9(6), 855-866. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1469029207001070
Prichard, I., & Tiggemann, M. (2005). Objectification in Fitness Centers: Self-Objectification, Body Dissatisfaction, and Disordered Eating in Aerobic Instructors and Aerobic Participants. Sex Roles, 53, 19-28. https://link.springer.com/article/10.1007/s11199-005-4270-0
Fredrickson, B. L., & Roberts, T.-A. (1997). Objectification Theory: Toward understanding women’s lived experiences and mental health risks. Psychology of Women Quarterly, 21(2), 173-206. https://doi.org/10.1111/j.1471-6402.1997.tb00108.x
Newsletter Raluca Roșca Alecu
Raluca Roșca Alecu trimite resurse practice despre mâncatul emoțional, relația cu corpul și comportamentele alimentare. Fără diete, fără reguli stricte, doar idei de optimizare care chiar funcționează în viața reală. Un email pe săptămână despre claritate, despre ce se întâmplă dincolo de comportamentele alimentare și cum începi să ai o relație mai bună cu tine.
Raluca Roşca Alecu
expert în comportamente alimentare
Lucrez cu femei pe relația cu mâncarea, emoțiile și corpul prin metoda ACCA: Autocunoaștere, Auto-compasiune, Claritate și Acțiune conștientă.
Nu primești un plan alimentar, o listă de alimente interzise sau un program de 30 de zile. Primești înțelegerea clară a ce se întâmplă în cazul tău specific și strategii concrete care se potrivesc vieții tale reale.
Lucrez pe patru direcții simultan pentru că relația cu mâncarea nu e doar despre mâncare: restructurăm credințele care sabotează progresul, lucrăm cu emoțiile care declanșează mâncatul emoţional, construim comportamente noi care funcționează în viața ta reală și înveți să îți asculți și respecți corpul în loc să îl forțezi.
Dacă după ce ai citit articolul ăsta simți că te regăsești în mai multe scenarii și vrei să înțelegi exact ce se întâmplă în cazul tău, hai să vorbim.
Scrie-mi pe contact@ralucaalecu.ro sau pe Whatsapp la +40744448060 și cere-mi detalii despre cum lucrez sau hai să ne auzim 5 minute la telefon.
