Digestia începe în cap, din momentul în care te gândești la ce o să mănânci. Pare o curiozitate de manual de biologie, dar explică ceva ce trăim aproape zilnic.
Mulți dintre noi mâncăm prânzul cam la fel. La birou, între două ședințe, cu laptopul deschis și un ochi pe mailuri. Știm ce am mâncat, dar dacă ne întreabă cineva după o oră ce gust a avut, ne e greu să răspundem. Iar pe la cinci, deși am mâncat suficient, începem să ne gândim la ceva bun.
E ușor să punem asta pe seama voinței sau a oboselii. Când te uiți însă la ce se întâmplă de fapt în corp în timpul unei mese, explicația devine mult mai simplă și mai blândă. Corpul nu are nevoie doar de mâncare. Are nevoie și să știe că mănâncă.
Despre asta e articolul ăsta, despre ce face corpul cu o masă înainte, în timpul și după ce mănânci și de ce felul în care mănânci contează aproape la fel de mult ca ce ai în farfurie.
Cred că merită să știi asta pentru că explică lucruri pe care le trăiești probabil des, fără să le legi de masă. Pofta de ceva dulce la o oră după prânz, deși ai mâncat destul.
Senzația că nu te-ai săturat după un sandviș mâncat în mașină, în drum spre o întâlnire. Mâna care se duce singură spre punga de biscuiți când lucrezi la laptop.
Seara în care deschizi frigiderul de trei ori fără să știi ce cauți. De cele mai multe ori, în spatele lor e o masă pe care corpul n-a apucat să o înregistreze. Iar când înțelegi mecanismul, poftele devin mai ușor de citit și știi de unde să începi.
Înainte de masă
Când vezi mâncarea, o miroși sau doar te gândești la ea, creierul trimite un semnal prin nervul vag, un fel de fir direct între creier și stomac, iar corpul începe să se pregătească. Salivezi, pancreasul eliberează puțină insulină, iar stomacul începe să producă suc gastric. Sucul ăsta e în mare parte acid clorhidric, un acid puternic, care face câteva lucruri importante: înmoaie și desface mâncarea, mai ales proteinele din carne, ouă sau lactate, pornește enzimele care o descompun mai departe și distruge o mare parte din bacteriile care ajung odată cu ea. Practic, stomacul își pregătește uneltele înainte să-i ajungă mâncarea. Fiziologii îi spun faza cefalică, adică faza care pornește din cap.
Cât de puternică e, am aflat dintr-un studiu din 1986, publicat în revista Gastroenterology. Oamenii doar au vorbit despre mâncare apetisantă, fără să vadă sau să guste ceva, iar stomacul lor a început să producă de trei ori mai mult acid decât în repaus, cam două treimi din cât produce când chiar mesteci. Cu alte cuvinte, doar vorbind despre mâncare, corpul și-a pregătit deja mare parte din ce îi trebuia ca s-o digere.
Pentru mine, asta schimbă felul în care mă uit la o masă. Gândul la mâncare, mirosul și privitul farfuriei fac parte din masă. Iar când mâncăm cu atenția în altă parte, corpul primește mâncarea fără să fi fost anunțat cum trebuie.
Tot de aici vine și foamea „de la ora 13”. Grelina, hormonul care semnalează foamea, crește înainte de masă și din obișnuință, nu doar pentru că stomacul e gol. Dacă mănânci zilnic la aceeași oră, corpul învață ora și începe să-ți facă foame dinainte. O parte din foame e, deci, și un obicei, iar obiceiurile se pot schimba.
Mai contează și starea în care ajungi la masă. Digestia lucrează cel mai bine într-un corp liniștit. Când ești sub presiune, sistemul nervos o pune pe plan secund, pentru că pentru corp e mai important să fie pregătit de acțiune decât să digere un sandviș. Pentru mulți dintre noi, asta înseamnă că în zilele grele foamea și sațietatea se aud mai încet, iar o masă mâncată în grabă pare să nu ne ajungă.
În timpul mesei
Faza cefalică continuă și când mâncarea ajunge în gură. Gustul, textura și mestecatul sunt chiar cei mai puternici stimuli ai ei. Când mesteci, corpul primește cele mai clare informații despre ce mănânci și cât.
Și aici e partea pe care o sărim cei mai mulți: mestecatul.
Majoritatea dintre noi mestecăm de câteva ori și înghițim, mai ales când suntem grăbiți. Încearcă, la următoarea masă, să mesteci fiecare îmbucătură până când mâncarea solidă își pierde forma și devine aproape ca un piure, cum e mâncarea de bebeluși. La început o să ți se pară că durează enorm.
Are însă sens, din mai multe motive. Cu cât mâncarea e mai mărunțită, cu atât saliva are mai multă suprafață pe care să lucreze. Saliva conține o enzimă care începe să descompună amidonul din pâine, cartofi sau orez încă din gură, așa că stomacul primește mâncarea deja pe jumătate pregătită și are mai puțin de muncit. Apoi, mestecatul eliberează mai mult gust și mai mult miros, iar asta înseamnă mai multă plăcere din aceeași îmbucătură. Și, nu în ultimul rând, îi dă corpului timp.
Timpul contează, pentru că semnalul că ți-a ajuns vine în mare parte de la niște hormoni eliberați de intestin, cum e GLP-1, cel pe care îl imită medicamentele de slăbit de care se vorbește atât. Le trebuie în jur de douăzeci de minute ca să ajungă la creier. Dacă mâncăm în zece, terminăm farfuria înainte ca semnalul să sosească.
Studiile merg în aceeași direcție. Într-un studiu, oamenii care au mestecat fiecare îmbucătură de 40 de ori au avut, după masă, mai puțin din hormonul foamei în sânge și mai mult din hormonii care semnalează sațietatea, comparativ cu cei care au mestecat de 15 ori.
Analizele care au adunat mai multe studii au ajuns la o concluzie asemănătoare: când mestecăm mai mult și mâncăm mai încet, ne e puțin mai puțină foame după masă. Efectul e modest, așa că nu ți-l prezint ca metodă de slăbit. Pentru mine contează pentru că masa ajunge, în sfârșit, să fie simțită.
Poate ai auzit și de leptină, numită des „hormonul sațietății”. Ea lucrează pe termen lung, ține socoteala energiei stocate în corp și nu se schimbă de la o masă la alta. Ce merită reținut despre ea e legătura cu somnul: după nopți scurte, mulți dintre noi simțim a doua zi mai multă foame, iar o parte din explicație stă în felul în care se dau peste cap leptina și grelina.
Aici ajungem la diferența despre care vorbesc des, cea dintre a fi sătul și a fi satisfăcut.
Sătul înseamnă că stomacul e plin și corpul are energie, adică ți-ai acoperit nevoia de siguranță.
Satisfăcut înseamnă că ai simțit gustul, ți-a plăcut și ai fost cu adevărat la masă, adică ți-ai acoperit și nevoia de plăcere.
O masă mâncată în grabă ne poate sătura, dar rar ne satisface, iar ce lipsește se caută mai târziu, de obicei într-o gustare de care nu ne e foame.
Iar satisfacția vine și din ce ai în farfurie. O mâncare care îți place, cu sare, cu condimente, cu un sos bun, are mult mai multe șanse să te satisfacă decât una pe care o mănânci doar pentru că „e sănătoasă”.
Cercetătoarea Barbara Rolls a arătat, în plus, că papilele se plictisesc de același gust. După câteva înghițituri din același aliment, plăcerea scade, dar nu și pentru alte gusturi. De aceea, după o masă copioasă, mai găsim mereu loc pentru desert. O farfurie cu ceva crocant, ceva acrișor, ceva cremos te poate satisface mai mult decât aceeași mâncare monotonă.
După masă
Ultima parte a digestiei, cea din intestin, nu ține de felul în care mâncăm. O putem ajuta însă puțin prin ce facem după. Câteva minute de mers ușor ajută digestia să-și urmeze drumul, fără să fie nevoie de sport. E suficientă o plimbare scurtă, până la capătul străzii sau pe holul biroului. Efortul intens imediat după masă o încetinește, așa că e vorba de mișcare blândă.
Iar după masă e momentul cel mai bun să te întrebi cum te simți. Ești sătul? Ești și satisfăcut? Ce ți-a plăcut și ce ți-a lipsit? Răspunsurile astea îți spun adesea mai mult despre gustarea de la cinci decât orice regulă.
Ce poți încerca, chiar și într-o zi aglomerată
Nu putem controla tot ce face corpul cu mâncarea. Primele minute ale mesei sunt însă ale noastre, iar ele schimbă destul de mult felul în care se desfășoară restul.
Dacă vrei să încerci ceva, alege o singură masă pe zi.
Înainte să începi, respiră o dată adânc și uită-te puțin la farfurie, la culori, la miros. Mestecă primele înghițituri până își pierd forma și observă ce gust simți. Pe la jumătate, oprește-te câteva secunde și vezi cum te simți. După, dacă poți, mergi câteva minute.
Iar dacă azi ai doar zece minute și laptopul deschis, e în regulă. Mănâncă primele trei înghițituri uitându-te la farfurie și mestecându-le bine, apoi întoarce-te la ce aveai de făcut. Și asta contează.
La început poate părea ciudat, pentru că suntem obișnuiți să facem altceva în timp ce mâncăm. Cu timpul, s-ar putea să observi că te ridici de la masă mai liniștit și că, seara, mâncarea îți ocupă mai puțin loc în minte.
Mie asta mi se pare partea cea mai frumoasă din toată povestea. Mâncatul conștient nu vine cu reguli despre ce ai voie să mănânci. Îți cere doar să fii acolo când mănânci, iar de multe ori asta e și primul pas spre o relație mai liniștită cu mâncarea, inclusiv în zilele în care emoțiile sunt cele care ne trimit spre frigider.
În articolul următor merg mai departe și îți arăt concret cum poți face asta. Ce poți afla dacă te filmezi o singură dată la masă, de ce farfuria pe care o păstrezi pentru musafiri ar merita scoasă și pentru tine și cum îți poți folosi toate simțurile ca să te ridici de la masă și sătul, și satisfăcut. Dacă vrei să nu-l pierzi, urmărește newsletterul.
Iar dacă vrei să încerci toate astea împreună cu cineva și să vezi ce se schimbă când mănânci cu toate simțurile, ai mai jos contactele mele.
Întrebări frecvente
E partea din digestie care pornește din cap, înainte de prima îmbucătură. Când vezi, miroși sau doar te gândești la mâncare, creierul trimite un semnal prin nervul vag, iar corpul începe să se pregătească: salivezi, pancreasul eliberează insulină, stomacul produce suc gastric. Practic, stomacul își pregătește uneltele înainte să-i ajungă mâncarea.
Pentru că grelina, hormonul foamei, crește și din obișnuință, nu doar pentru că stomacul e gol. Dacă mănânci zilnic la aceeași oră, corpul învață ora și începe să-ți facă foame dinainte. O parte din foame e deci un obicei, iar obiceiurile se pot schimba.
Da. Mestecatul mărunțește mâncarea, pornește descompunerea amidonului încă din gură și eliberează mai mult gust. Îi dă corpului și timpul de care are nevoie. Un studiu a arătat că cine mestecă de 40 de ori, față de 15, are după masă mai puțin hormon al foamei și mai mult din hormonii sațietății. Efectul pe foame e modest, dar masa ajunge să fie simțită.
Pentru că semnalul de sațietate, dat de hormoni intestinali ca GLP-1, are nevoie de vreo 20 de minute ca să ajungă la creier. Dacă termini în zece, golești farfuria înainte să sosească semnalul. În plus, o masă mâncată grăbit și cu atenția aiurea trece aproape neînregistrată, așa că te saturi, dar rar te simți satisfăcut.
ătul înseamnă că stomacul e plin și corpul are energie, ți-ai acoperit nevoia de siguranță. Satisfăcut înseamnă că ai simțit gustul, ți-a plăcut și ai fost cu adevărat la masă, ți-ai acoperit și nevoia de plăcere. O masă în grabă te poate sătura, dar rar te satisface, iar ce lipsește se caută mai târziu, într-o gustare de care nu ți-e foame.
Pentru că somnul scurt dă peste cap leptina și grelina, hormonii care reglează foamea pe termen lung și, respectiv, pe moment. După nopți scurte, mulți simt a doua zi mai multă foame, iar o parte din explicație stă fix în dezechilibrul ăsta hormonal.
Resurse și referințe
Feldman, M., & Richardson, C. T. (1986). Role of thought, sight, smell, and taste of food in the cephalic phase of gastric acid secretion in humans. Gastroenterology, 90(2), 428-433. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0016508586909431
Li, J., Zhang, N., Hu, L., et al. (2011). Improvement in chewing activity reduces energy intake in one meal and modulates plasma gut hormone concentrations in obese and lean young Chinese men. The American Journal of Clinical Nutrition, 94(3), 709-716. https://doi.org/10.3945/ajcn.111.015164
Miquel-Kergoat, S., Azais-Braesco, V., Burton-Freeman, B., & Hetherington, M. M. (2015). Effects of chewing on appetite, food intake and gut hormones: A systematic review and meta-analysis. Physiology & Behavior, 151, 88-96. https://doi.org/10.1016/j.physbeh.2015.07.017
Rolls, B. J., Rowe, E. A., Rolls, E. T., et al. (1981). Variety in a meal enhances food intake in man. Physiology & Behavior, 26(2), 215-221. https://doi.org/10.1016/0031-9384(81)90014-7
Taheri, S., Lin, L., Austin, D., Young, T., & Mignot, E. (2004). Short sleep duration is associated with reduced leptin, elevated ghrelin, and increased body mass index. PLoS Medicine, 1(3), e62. https://doi.org/10.1371/journal.pmed.0010062
Newsletter Raluca Roșca Alecu
Raluca Roșca Alecu trimite resurse practice despre mâncatul emoțional, relația cu corpul și comportamentele alimentare. Fără diete, fără reguli stricte, doar idei de optimizare care chiar funcționează în viața reală. Un email pe săptămână despre claritate, despre ce se întâmplă dincolo de comportamentele alimentare și cum începi să ai o relație mai bună cu tine.

Raluca Roşca Alecu
expert în comportamente alimentare
Lucrez cu femei pe relația cu mâncarea, emoțiile și corpul prin metoda ACCA: Autocunoaștere, Auto-compasiune, Claritate și Acțiune conștientă.
Nu primești un plan alimentar, o listă de alimente interzise sau un program de 30 de zile. Primești înțelegerea clară a ce se întâmplă în cazul tău specific și strategii concrete care se potrivesc vieții tale reale.
Lucrez pe patru direcții simultan pentru că relația cu mâncarea nu e doar despre mâncare: restructurăm credințele care sabotează progresul, lucrăm cu emoțiile care declanșează mâncatul emoţional, construim comportamente noi care funcționează în viața ta reală și înveți să îți asculți și respecți corpul în loc să îl forțezi.
Dacă după ce ai citit articolul ăsta simți că te regăsești în mai multe scenarii și vrei să înțelegi exact ce se întâmplă în cazul tău, hai să vorbim.
Scrie-mi pe contact@ralucaalecu.ro sau pe Whatsapp la +40744448060 și cere-mi detalii despre cum lucrez sau hai să ne auzim 5 minute la telefon.