La unul dintre workshopurile mele „Eat With Me”, cele în care participanții își aduc mâncarea și mâncăm împreună, s-a întâmplat ceva ce nu-mi iese din minte. Sună ciudat să înveți să mănânci la vârsta adultă, dar puțini dintre noi am fost învățați asta vreodată. Am aflat ce să mâncăm, când și cât, ce e sănătos și ce nu. Cum să mâncăm cu atenție și cu plăcere ne-a spus foarte rar cineva.
O participantă și-a adus farfuria și, înainte să înceapă, mi-a spus: „Vreau să recunosc ceva. Am citit cândva că, dacă nu-ți place prea mult mâncarea, o să mănânci mai puțin, și de atunci aleg deliberat lucruri fade. Pe moment funcționează. Și apoi, seara, bum: gânduri despre mâncare, mă trezesc în bucătărie mâncând tot ce găsesc. Nu înțeleg de ce, când am făcut totul corect.”
A mâncat în liniște, prezentă la masă poate pentru prima dată. A pus furculița jos și a simțit că a fost suficient.
„Ești satisfăcută?”, am întrebat-o.
„Am mâncat destul. Ce altceva ar trebui să fie?”
„Ești satisfăcută sau ești sătulă?”
După o tăcere lungă: „Nu știu diferența.”
Și cred că nu e singura. În lucrul meu cu mâncarea mă sprijin pe doi piloni mari, nevoia de siguranță și nevoia dea avea plăcere, iar întrebarea pe care i-am pus-o ei stă chiar între ei.
Sătul sau satisfăcut, care e diferența
A fi sătul ține de siguranță. E semnalul din corp care spune „am destul”. Vine din stomac, din senzația de plin, și îl poți obține cu aproape orice: o salată uscată mâncată în picioare, un sandviș înghițit în mașină, o caserolă pe care nici n-ai gustat-o. Stomacul primește volum și trimite semnalul, indiferent dacă a fost ceva delicios sau ceva fără gust, iar foamea se oprește.
A fi satisfăcut ține de plăcere și vine din simțuri: din gust, din miros, din căldura unei mâncări, din bucuria de a mânca ceva care chiar îți place. E supa bunicii într-o zi rece, cafeaua de dimineață băută în liniște, pastele pe care le-ai poftit toată ziua și pe care, în sfârșit, le mănânci la masă. După o astfel de masă simți „exact asta aveam nevoie”, iar căutarea se încheie de la sine.
Poți fi sătul fără să fii satisfăcut. Iar atunci foamea a dispărut, dar căutarea continuă.
Primul pilon îl înțelegem ușor, pentru că se poate măsura. Lucrez mult cu oameni foarte buni în ce fac, la job, în relații, aproape peste tot, și văd des cum aduc la masă exact ce le-a mers în restul vieții: disciplină, control, reguli clare. Calorii numărate, porții cântărite la gram, aplicații care le arată progresul.
Satisfacția, în schimb, nu are cifră, așa că pentru o minte obișnuită să măsoare tot pare mai puțin importantă. Iar cultura dietelor ne-o vinde ca pe un lux pe care ni-l permitem abia după ce ajungem la greutatea „potrivită”: „ar trebui să-ți ajungă că mănânci ce trebuie”, „oamenii disciplinați nu au nevoie să le placă ce mănâncă”.
Corpul, însă, nu citește tabelul. Pentru el, plăcerea e o nevoie la fel de reală ca foamea, și dacă o ignori mult timp, se face auzită, de obicei seara.
De ce prânzul fad te trimite seara la dulce
Cercetătoarea Barbara Rolls a studiat, încă din anii ’80, ce se întâmplă cu plăcerea în timpul unei mese. Le dădea oamenilor să mănânce un singur fel până se săturau, apoi îi ruga să spună cât de bun li se mai pare acel fel, dar și altele, pe care nu le gustaseră. Felul mâncat devenea tot mai puțin plăcut, celelalte rămâneau la fel de atrăgătoare, iar când li se oferea altceva, mâncau din nou, deși se declaraseră sătui.
Cunoști senzația: după o farfurie mare de paste nu mai poți să le vezi, dar pentru tiramisu parcă tot mai e loc. Corpul se satură de felul pe care l-a mâncat, iar pentru altceva mai găsește loc. Acum gândește-te la un prânz fad, mâncat doar ca să te saturi: stomacul are destul, plăcerea lipsește, iar mintea rămâne cu poftă de altceva, de obicei dulce.
Poate îți sună cunoscut. E marți, la prânz, și mănânci la birou ce ai pregătit duminică, între două ședințe, cu ochii pe ecran. Nu ți-e foame și nici nu ești supărată, ai verificat. Și totuși, toată după-amiaza te gândești la ciocolată, iar seara ajungi acasă și mănânci ciocolata, biscuiții și ce mai găsești. Te întrebi de ce, când ai învățat deja să faci diferența dintre foamea fizică și cea emoțională. La prânz ai fost sătulă, dar deloc satisfăcută, iar seara, când oboseala vine și garda de peste zi slăbește, încerci să găsești în cantitate ce ți-a lipsit în gust.
De ce ne e frică să ne placă mâncarea
De ce sărim peste plăcere, dacă e atât de importantă? Din ce aud în sesiuni, aproape mereu din frică. Ne e teamă că, dacă ne place prea mult ce mâncăm, n-o să ne mai putem opri. Așa că alegem mâncarea fadă ca strategie de control: dacă nu-mi place, o să mă opresc, nu?
Și, ca să fie sigur, mai adăugăm puțină suferință, pentru că o dietă care nu doare parcă nu funcționează. Am auzit oameni care mi-au spus că le venea să plângă la masă, atât de neplăcută era mâncarea, și continuau pentru că „așa trebuie”. Iar mesele plictisitoare ajung uneori o pedeapsă: „am mâncat pizza vineri, acum plătesc luni și marți”.
Când mănânci ceva care îți place, creierul eliberează dopamină, unul dintre mesagerii prin care ne împinge spre ce ne face bine. E felul firesc în care ne motivează să căutăm mâncare.
Dacă mesele obișnuite nu aduc niciodată plăcere, mintea începe să o caute în altă parte, la alimentele „interzise”. Iar privarea de plăcere, zi de zi, aduce de multe ori exact ce încercai să eviți: gânduri care nu se mai opresc, reguli tot mai rigide, seri în care voința cedează cu atât mai tare cu cât a fost întinsă mai mult. Mâncatul devine o corvoadă, iar mâncatul haotic de seară ajunge un mic protest împotriva regulilor de peste zi.
Corpul începe să se pregătească pentru masă cu mult înainte de prima înghițitură. Fiziologii îi spun faza cefalică a digestiei: gândul la o mâncare apetisantă, mirosul sau vederea ei pornesc salivația și sucurile din stomac.
Într-un studiu din anii ’80, simplul fapt că oamenii au vorbit jumătate de oră despre mâncare apetisantă le-a crescut secreția de acid gastric. Iar digestia lucrează cel mai bine într-un corp liniștit; stresul și graba îl țin în alertă. Pentru mine, asta înseamnă că o masă pe care o vezi, o miroși și o guști în liniște e trăită de tot corpul, pe când una înghițită printre mailuri trece aproape neobservată.
Când cineva îmi spune în sesiune „fac diferența dintre foamea fizică și cea emoțională, dar tot pierd controlul seara”, ne uităm împreună la obiceiurile de peste zi, la emoțiile care ajung să fie liniștite cu mâncare și, foarte des, la cât de satisfăcătoare îi sunt mesele, cu mult înainte de cât de corecte sunt. Și mulți observă, cu surprindere, că atunci când își permit să le placă ce mănâncă, se opresc mai ușor și caută mult mai puțin după masă.
Ironia e că trăim în 2026, cu mii de rețete și condimente din toată lumea livrate în 24 de ore, și totuși multe dintre mesele noastre arată la fel, săptămână după săptămână. Nu e nevoie de MasterChef. Uneori ajunge un sos care îți place pe salata pe care o mănânci zi de zi uscată, sau un condiment nou, ca prânzul să devină o masă pe care chiar o simți. Mai ales dacă viața ta e acum mai mult muncă și rutină, iar mâncarea e una dintre puținele plăceri de zi cu zi.
Dacă vrei să încerci ceva săptămâna asta, începe înainte de masă, cu întrebarea „ce mi-ar plăcea să mănânc acum?”. Cât mănânci, fii acolo măcar la primele înghițituri, cu atenția la gust. Iar la final întreabă-te, ca participanta mea, „sunt satisfăcută sau doar sătulă?”, și observă ce se întâmplă cu serile de după prânzurile la care răspunsul a fost „doar sătulă”.
Restul e partea la care lucrăm împreună în sesiuni: de unde vine frica de a-ți plăcea mâncarea, ce reguli îți spun că plăcerea trebuie meritată și cum construiești încrederea că te poți opri liniștită chiar și când mâncarea e foarte bună.
Întrebări frecvente
A fi sătul ține de siguranță, e semnalul din stomac că ai destul, și îl poți obține cu aproape orice, inclusiv cu o mâncare fără gust. A fi satisfăcut ține de plăcere, vine din gust, miros, din bucuria de a mânca ceva care chiar îți place. Poți fi sătul fără să fii satisfăcut, iar atunci foamea dispare, dar căutarea după altceva continuă.
Probabil ai fost sătulă, dar nu satisfăcută. Dacă prânzul a fost fad, mâncat doar ca să te saturi, stomacul are destul, dar plăcerea lipsește, iar mintea rămâne cu poftă de altceva, de obicei dulce. Seara, când oboseala vine și garda slăbește, cauți în cantitate ce ți-a lipsit în gust.
Pentru că mai e o piesă dincolo de foame. De multe ori mesele de peste zi te lasă sătulă, dar nesatisfăcută, iar privarea de plăcere se adună și cedează seara. Merită să te uiți nu doar la cât de corecte îți sunt mesele, ci și la cât de satisfăcătoare.
E o frică pe care o aud des, teama că, dacă ne place prea mult, n-o să ne mai putem opri. Așa că alegem mâncarea fadă ca strategie de control. Paradoxul e că privarea de plăcere, zi de zi, aduce de multe ori fix ce încercai să eviți, gânduri care nu se opresc și seri în care voința cedează.
Fenomenul se numește satietate senzorială specifică, studiat de Barbara Rolls încă din anii ’80. Corpul se satură de felul pe care tocmai l-a mâncat, dar pentru un gust nou mai găsește loc. De-aia după o farfurie de paste nu mai poți să le vezi, dar pentru tiramisu parcă tot mai e loc.
Nu e nevoie de rețete complicate. Uneori ajunge un sos care îți place pe salata pe care o mănânci zilnic uscată, sau un condiment nou. Începe înainte de masă cu întrebarea „ce mi-ar plăcea să mănânc acum?”, fii prezentă măcar la primele înghițituri, și la final întreabă-te „sunt satisfăcută sau doar sătulă?”.
Resurse
Rolls, B. J., Rowe, E. A., Rolls, E. T., et al. (1981). Variety in a meal enhances food intake in man. Physiology & Behavior, 26(2), 215-221. https://www.oxcns.org/papers/55%20Rolls%20Rowe%20Rolls%20et%20al%201981%20Variety%20in%20a%20meal%20enhances%20food%20intake%20in%20man%20.pdf
Feldman, M., & Richardson, C. T. (1986). Role of thought, sight, smell, and taste of food in the cephalic phase of gastric acid secretion in humans. Gastroenterology, 90(2), 428-433. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0016508586909431
Newsletter Raluca Roșca Alecu
Raluca Roșca Alecu trimite resurse practice despre mâncatul emoțional, relația cu corpul și comportamentele alimentare. Fără diete, fără reguli stricte, doar idei de optimizare care chiar funcționează în viața reală. Un email pe săptămână despre claritate, despre ce se întâmplă dincolo de comportamentele alimentare și cum începi să ai o relație mai bună cu tine.

Raluca Roşca Alecu
expert în comportamente alimentare
Lucrez cu femei pe relația cu mâncarea, emoțiile și corpul prin metoda ACCA: Autocunoaștere, Auto-compasiune, Claritate și Acțiune conștientă.
Nu primești un plan alimentar, o listă de alimente interzise sau un program de 30 de zile. Primești înțelegerea clară a ce se întâmplă în cazul tău specific și strategii concrete care se potrivesc vieții tale reale.
Lucrez pe patru direcții simultan pentru că relația cu mâncarea nu e doar despre mâncare: restructurăm credințele care sabotează progresul, lucrăm cu emoțiile care declanșează mâncatul emoţional, construim comportamente noi care funcționează în viața ta reală și înveți să îți asculți și respecți corpul în loc să îl forțezi.
Dacă după ce ai citit articolul ăsta simți că te regăsești în mai multe scenarii și vrei să înțelegi exact ce se întâmplă în cazul tău, hai să vorbim.
Scrie-mi pe contact@ralucaalecu.ro sau pe Whatsapp la +40744448060 și cere-mi detalii despre cum lucrez sau hai să ne auzim 5 minute la telefon.